Magda Catone

Magdalena-Marta Catone, cunoscută sub numele de Magda Catone, (n. 24 octombrie 1958, București) este o cunoscută actriță din România. A absolvit Academia de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1982, la clasa profesorilor Amza Pellea și Ion Cojar. Despre Amza Pellea întotdeauna păstrează cuvinte de laudă pentru că i-a fost un mentor și l-a iubit, respectat și admirat enorm. După terminarea facultății a fost repartizată la Petroșani, la Teatrul de Stat, acolo unde îl cunoaște pe soțul său de mai târziu, Șerban Ionescu, actor de teatru și film, la rândul lui. Au împreună un băiat, Carol.

Și-a făcut debutul în filmul „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), regizat de Lucian Pintilie. Filmul este o adaptare liberă după piesele lui Ion Luca Caragiale. În acest film, interpretează rolul Didinei, unul dintre personajele centrale, care face parte dintr-un triunghi amoros plin de intrigi și umor grotesc. Acesta a fost interzis de regimul comunist și a avut premiera oficială abia în 1990, după Revoluție. Este unul dintre cele mai apreciate filme ale cinematografiei românești, având o distribuție de excepție, incluzând actori precum Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț și Gheorghe Dinică.

Emblematică rămâne opțiunea ei de a deveni imaginea unui detergent, pentru că de foarte mulți ani, actrița interpretează rolul Maria în reclamele pentru acest produs.

Magda Catone a câștigat mai multe premii și distincții de-a lungul carierei sale, recunoscute atât în domeniul teatrului, cât și în cel al filmului. Iată cteva dintre premiile notabile: Premiul de interpretare la Festivalul de teatru de la Brașov din 1983 șiPremiul special al juriului la Festivalul de Teatru de la Costinești din 1984.

Citește mai mult...
 

Profesie