Adrian Severin
Adrian Severin (n. , București, România) este un politician și diplomat român, fost membru al Partidului Democrat (actual PDL), fost membru al Partidului Social Democrat, din care a demisionat în urma unui scandal de corupție. Adrian Severin a fost condamnat definitiv în noiembrie 2016 la 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
A părăsit PD, alături de alți foști lideri ai partidului, după ce conducerea acestui partid a fost câștigată de Traian Băsescu. Între 12 decembrie 1996 și 29 decembrie 1997 a deținut funcția de ministru de externe al României.
Din septembrie 2005 Adrian Severin a fost euroobservator român în Parlamentul European, pentru ca odată cu aderarea României la Uniunea Europeană să devină europarlamentar. În cadrul Parlamentului European, Adrian Severin a fost președinte al delegației socialiste române din cadrul Grupului Socialist. Adrian Severin a fost deputat în Parlamentul României între 1990-2008. În legislatura 1990-1992 a fost deputat ales pe listele FSN. În legislatura 1992-1996 a fost deputat ales pe listele PD. În legislatura 1996-2000 a fost deputat ales pe listele PD, iar din aprilie 2000 a devenit deputat independent. În legislatura 2000-2004 a fost ales pe listele PDSR, a devenit membru PSD din iunie 2001. În legislatura 2004-2008 a fost ales deputat pe listele PSD, a demisionat pe 20 decembrie 2007, a fost înlocuit de Mădălin-Ștefan Voicu.
Citește mai mult...